Osteonecroza este etapa finală a acestei grave probleme de sănătate, iar atunci când vorbim deja de moartea ţesutului afectat. “În cele mai multe cazuri, factorii declanşatori sunt leziunile (luxaţii sau fracturi de şold), tratamentul prelungit cu corticosteroizi, consumul de alcool în cantităţi mari, scufundările la adâncimi mari, precum şi boli genetice sau autoimune. În multe situaţii, din păcate, nu există nici o cauză identificabilă şi atunci necroza se numeşte idiopatică.
Ceea ce este foarte important de ştiut constă în faptul că, la o persoană complet sănătoasă, riscul de a fi afectat de osteonecroză este redus, probabil incidenţa este mai mică de 1 la 100.000 de persoane. Realitatea este că anumite persoane sunt afectate de această boală deoarece au probleme de sănătate ascunse. Cei mai mulţi pacienţi au vârsta între 20 şi 50 de ani, cu o medie de 38 de ani’’, subliniază medicul Vlad Predescu.
Deşi poate apărea la orice os, necroza avasculară este cel mai des întâlnită la nivelul articulaţiei şoldului, o incidenţă mare regăsindu-se şi în zona genunchiului sau a umărului. Aproape 90% din cei care sunt diagnosticaţi cu osteonecroză dezvoltă această afecţiune la nivelul capului femural, iar 3% vor suferi de aceeaşi problemă la două articulaţii importante ale corpului, de obicei în combinaţia şold-genunchi. “Pentru a putea trata eficient această afecţiune gravă, trebuie să identificăm factorii favorizanţi. De cele mai multe ori, aceştia sunt descoperiţi în istoricul medical al pacientului. Prezentul ne înfăţişează un tablou complex şi, din păcate, destul de avansat din punct de vedere medical, din cauza faptului că simptomele apar destul de târziu, iar vizita la medic are loc atunci când durerile devin evidente. De obicei, osteonecroza apare în zonele slab vascularizate”, precizează medicul ortoped Vlad Predescu.
Statisticile arată faptul că, din păcate, aproape 50% din pacienţii cu necroză avasculară poziţionată la nivelul şoldului vor suferi de afectare severă a articulaţiei, deteriorare care necesită un tratament chirurgical în aproximativ trei ani din momentul diagnosticării.
Citeşte continuarea în Gândul!